In trecut aerul conditionat era vazut ca o dovada a opulentei unor familii, insa in ziua de azi este gasit in cadrul oricarei cladiri, de la centre comericale, la locul de munca sau in majoritatea locuintelor. Verile se dovedesc a fi din ce in ce mai calduroase de la un an la altul, motiv pentru care tot mai multi oameni isi doresc sa se racoreasca achizitionand un aparat de aer conditionat ieftin. Acestea sunt mult mai accesibile din punct de vedere financiar decat in trecut, sunt mai moderne, mai eficiente si se pot instala si intretine cu usurinta, iar lista avantajelor este lunga.

Avantajele aerului conditionat

Acestea sunt eficiente in toate spatiile, indiferent de nivelul umiditatii, iar aerul va fi racit in cel mai scurt timp, oricare ar fi temperatura din exterior. In plus, aerul emis este mult mai curat, iar umiditatea se poate controla, aspect care asigura un grad ridicat de confort. Aparatele de aer conditionat ieftine sunt mult mai avansate din punct de vedere tehnologic, motiv pentru care utilizatorii au la dispozitie mai multe facilitati, insa un mare avantaj este acela al faptului ca sunt foarte silentioase. Astfel, se pot instala chiar si in dormitoare, iar somnul nu va fi perturbat de zgomotul produs de acestea.

Se permite controlarea cu precizie a aerului dintr-o incapere, iar datorita filtrelor implementate, acesta este mult mai curat, intrucat praful, polenul sau alergenii nu mai patrund in incapere. Consumul de energie al aparatelor de aer conditionat este din ce in ce mai scazut de la un an la altul, deoarece eficienta isi spune cuvantul. In schimb, medicii recomanda ca aceste dispozitive sa fie utilizate cu moderatie, in caz contrar pot aparea probleme de sanatate. De asemenea, sistemele trebuie sa fie instalate doar de catre specialisti, care stiu cum sa asigure si mentenanta acestora.

aer conditionat

MamaInformatiiAer conditionat,Utile
In trecut aerul conditionat era vazut ca o dovada a opulentei unor familii, insa in ziua de azi este gasit in cadrul oricarei cladiri, de la centre comericale, la locul de munca sau in majoritatea locuintelor. Verile se dovedesc a fi din ce in ce mai calduroase de la...